CJI a lansat hackathonul „Soluții pentru incluziune”
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat pe 23 iunie hackathonul „Soluții pentru incluziune”. În cadrul evenimentului, care se desfășoară în perioada 23-25 iunie 2023 la Chișinău, participanții sunt încurajați să dezvolte instrumente, platforme și/sau aplicații care vor promova incluziunea și diversitatea, sporind astfel șansele de implicare a grupurilor social-vulnerabile și marginalizate în viața publică.
La evenimentul de lansare a hackathonului, Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI, a evidențiat importanța incluziunii. „Nu credem că cineva va reuși vreodată să stopeze definitiv fenomenul discriminării sau că societatea noastră poate deveni incluzivă peste noapte, dar credem că soluțiile identificate la hackathon pot fi parte a unui efort mai mare, mai consolidat și de durată, menit să promoveze coeziunea socială în Moldova prin diminuarea stereotipurilor și a discriminării și prin incluziunea grupurilor marginalizate”, a spus Nadine Gogu.
Natalia Cernat, coordonatoarea Programului granturi mici și incluziune socială din cadrul Biroului de cooperare al Elveției, a menționat că misiunea Biroului este de a se asigura că asistența Elveției în Moldova este utilizată eficient, iar potențialul uman este valorificat la maximum pentru a contribui la dezvoltarea țării pe termen lung. „Noi considerăm că neglijarea oricărui grup social este o mare risipă. De aceea, noi susținem diverse ONG-uri și instituții, astfel încât orice persoană dintr-un grup vulnerabil să-și poată face vocea auzită. Vă doresc idei geniale, multă inspirație, iar produsele care vor fi create la final să devină populare, utile și acesibile”, a precizat Natalia Cernat.
În prima zi de hackathon, au fost organizate și două paneluri de discuții în cadrul cărora experții internaționali și locali au abordat diverse probleme cu care se confruntă grupurile social-vulnerabile și marginalizate, oferind recomandări echipelor înscrise în competiție.
Hackathonul „Soluții pentru incluziune” se axează pe identificarea soluțiilor inovatoare și accesibile, care să răspundă unor necesități stringente ale grupurilor social-vulnerabile și marginalizate astfel încât acestea să aibă șansa de a participa activ și a-și aduce contribuția la anumite schimbări în comunitățile din care fac parte, dar și în societate, în general.
La eveniment s-au înregistrat în total 19 echipe. În funcție de ideile de proiect cu care s-au înscris în concurs, CJI a realizat o preselecție, în final fiind admise pentru participare 13 echipe, care au în total un număr de circa 40 de participanți. Aceștia reprezintă organizații nonguvernamentale active în domeniul Drepturilor Omului, în a căror activitate incluziunea, diversitatea, implicarea civică sunt principii cheie, dezvoltatori IT, programatori, jurnaliști, lideri comunitari, cetățeni activi promotori ai incluziunii, diversității, toleranței și a Drepturilor Omului.
Pe durata hackathonului, experţii şi mentorii locali și internaționali vor oferi echipelor consultanţă şi expertiză pentru dezvoltarea ideilor de proiect. Aceștia sunt:
-
- Milica PESIC, Directoare executivă, Media Diversity Institute, Londra
- Miruna MUSCAN, Product Assistant la Code for Romania / Commit Global
- Mariana ȚURCAN, Formatoare, expertă, activistă civică
- Victor KOROLI, Director executiv al Asociației Obștești „Alianța INFONET”
- Galina CLIMOV, Directoare executivă a Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova
- Viorica ZAHARIA, jurnalistă, președinta Consiliului de Presă
- Dina CIUBOTARU, Manageră de Program, HelpAge International în Moldova
- Andrei SECU, QA Automation Manager la Software Mind și QA Automation Mentor la Tekwill Academy
- Sasha PLESHCO, UX/UI designer la Pentalog, UX mentor
- Valeriu BOBUȚAC, Product Owner, Helium 10
Pe 24 iunie, experții invitați vor face prezentări pe tematica hackathonului. Ulterior, echipele vor începe lucrul la proiecte.
În a treia zi de hackathon, 25 iunie, echipele vor continua lucrul la dezvoltarea proiectelor, cu ajutorul mentorilor. În a doua parte a zilei, proiectele vor fi definitivate, prezentările finale fiind pregătite conform formatului pus la dispoziție de organizatori.
La finalul evenimentului, juriul va desemna trei câștigători. Aceștia vor beneficia de granturi a câte 7,000 euro fiecare pentru dezvoltarea și implementarea ulterioară a proiectelor.
Granturile vor fi oferite de organizatori în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării” desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.